ALTIMATE a implementat soluții de tip SMART CITY în Turnu Măgurele

ALTIMATE a finalizat recent proiectul „Furnizare echipamente de management al traficului prevăzute prin proiectul L-TeN – conectarea Rețelei de Transport Europene printr-o legătură mai bună între nodurile terţiare Turnu Măgurele şi Levski pentru o dezvoltare durabilă a zonei”, în cadrul căruia a fost instalat un sistem de informare dinamică a participanților la trafic în Municipiul Turnu Măgurele.

Sistemul instalat este compus din panouri cu mesaje variabile, echipamente de contorizare și clasificare a vehiculelor, precum și dintr-o aplicaţie centrală (UTMS), care are rolul de a asigura comanda subsistemelor. Aplicația pusă la dispoziția municipalității a fost dezvoltată integral de specialiștii companiei, ținând cont de cerințele și nevoile beneficiarului și ale cetățenilor. De asemenea, echipa noastră a realizat integrarea tuturor camerelor video din oraș în sistemul software central, Turnu Măgurele devenind în acest fel un oraș inteligent/Smart City. Camerele de supraveghere au fost instalate anterior tot de către Altimate, în cadrul a două proiecte distincte de monitorizare video urbană.

Soluția software UTMS este ușor de utilizat și permite informarea dinamică, în timp real, a participanților la trafic cu privire la blocajele existente în diverse zone urbane, condițiile meteo, programul feribotului sau situații urgente. Odată cu punerea în operă a soluțiilor din Turnu Măgurele, ALTIMATE lansează pe piață un produs viabil și customizabil, bazat pe tehnologie software proprie, care respectă cele mai înalte standarde europene și are rolul de a răspunde nevoii acute de fluidizare a traficului în tot mai multe orașe din țara noastră.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus