Altimate participă la un proiect complex de extindere și modernizare a transportului ecologic din Tg. Jiu, în valoare de peste 12 milioane de euro

În data de 23 februarie 2022, Asocierea formată din UTI Construction and Facility Management, Altimate, TIAB și Urban Profile Grele a semnat contractul cu Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru extinderea și modernizarea sistemului de transport în comun (troleibuze) din acest oraș. Proiectul, a cărui valoare este de peste 12 milioane de euro, a fost adjudecat în urma unei licitații publice, iar finanțarea se va realiza din fonduri europene, prin programul POR.

Conform contractului, se vor realiza lucrări de reabilitare a întregului sistem de transport electric în comun și vor fi modernizate incintele societății care administrează transportul public local (TRANSLOC): clădirea administrativă, atelierele, hala, spălătoria, centrala termică, decantorul. Proiectul prevede și realizarea de lucrări de construcții civile și arhitecturale.

Pentru creșterea mobilității și atractivității transportului în comun, în cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de așteptare destinate călătorilor, iar compania Altimate va instala în troleibuze un sistem de taxare de tip e-Ticketing, pe bază de carduri contactless. Acesta este ușor de folosit de persoane de toate vârstele, este practic și permite companiei care administrează transportul public să reducă frauda. 

Problemele cu care se confruntă cel mai des operatorii de transport sunt legate de urbanizarea accelerată și amplificarea fraudei. Pentru a contracara aceste situații, soluția implementată de Altimate, denumită SKAYO, poate fi customizată în funcție de nevoile operatorului local. Cardurile inteligente permit stocarea unor mari cantități de informații, precum și citirea acestora cu ajutorul echipamentelor specializate.

Sistemul, dezvoltat în totalitate de echipa Altimate, este bazat pe o tehnologie de ultimă generație care asigură un nivel optim de securitate.

Toate acțiunile prevăzute în contract au ca obiectiv principal reducerea emisiilor de carbon din Tg. Jiu, precum și creșterea calității serviciilor destinate cetățenilor, a confortului și siguranței acestora în timpul deplasării în oraș.

Altimate derulează în prezent un proiect similar în Mediaș, realizând lucrări de același tip pentru modernizarea transportului ecologic din această localitate.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus