Altimate va implementa un sistem inteligent de management al traficului în Râmnicu Vâlcea

În data de 6 mai 2021 Altimate a semnat contractul „Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general in Municipiul Râmnicu Vâlcea”. Proiectul, care are o valoare de 37.210.119,99 lei fără TVA, beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă, prin programul POR 2014 – 2020 și a fost acordat de către municipalitate în urma unei proceduri de licitație publică.

Scopul proiectului este a îmbunătăți transportul public în acest oraș și de a crește siguranţa, confortul și mobilitatea cetăţenilor în spaţiul public.

Specialiștii Altimate vor implementa un sistem de management adaptiv al traficului rutier cu ajutorul căruia transportul public din Râmnicu Vâlcea va deveni prioritar, contribuind la reducerea poluării și a aglomerărilor urbane. De asemenea, vor instala un sistem de eTicketing în vehiculele de transport în comun, sisteme de supraveghere video în staţiile de călători şi în vehicule şi vor dota cu echipamente de ultimă generație centrul de comandă şi dispeceratul companiei de transport public. În cadrul proiectului vor fi modernizate și cele 90 de stații de călători din oraș, care vor fi dotate cu adăposturi moderne, conform normelor de siguranţă rutieră şi arhitecturii oraşului.

Potrivit prevederilor contractuale, lucrările vor dura 18 luni de la data ordinului de începere a acestora.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus