Altimate va implementa în Pitești sisteme de management al traficului și al parcărilor

În data de 6 ianuarie 2022, Altimate a semnat cu Primăria Municipiului Pitești două contracte pentru: „Implementarea unui sistem de management integrat al traficului, sistem de monitorizare video, inclusiv pentru transportul public de călători” și „Managementul parcărilor și implementarea de panouri informative la intrarea în municipiul Pitești”. Acestea fac parte din proiectul „Crearea unui sistem de management al traficului și măsuri pentru gestionarea durabilă a parcărilor în Municipiul Pitești‟.

Prin implementarea acestor soluții care vizează și prioritizarea transportului public, cetățenii din Pitești vor respira un aer mai curat și mai sănătos ca urmare a reducerii emisiilor de carbon. De asemenea, va crește mobilitatea în mediul urban.

Cele două contracte au fost atribuite companiei noastre în urma unor proceduri de licitații publice și sunt finanțate pe de o parte prin Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării durabile, Obiectiv specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, iar, pe de altă parte, din sume alocate de la bugetul local.

Management inteligent al traficului din 2023

Primul proiect presupune următoarele soluții:

  • Subsistem de control al traficului format din automate de dirijare a traficului de ultimă generație care vor asigura adaptarea timpilor de semaforizare în funcție de valorile de trafic

Semafoare cu LED, butoane pentru pietoni, dispozitive acustice pentru persoanele nevăzătoare

Senzori wireless care asigură contorizarea în timp real a numărului de vehicule

Aplicație UTC (Urban Traffic Control) – care permite monitorizarea și optimizarea traficului, minimizând timpul petrecut în trafic de către  vehiculelor de transport public și de cele private.

  • Subsistem de prioritizare a vehiculelor de transport public în intersecțiile semaforizate

Vehiculele care sunt în întârziere față de graficul de transport, datorită aglomerației urbane, pot solicita acordarea de prioritate cu ajutorul unor echipamente montate în autovehicule.

  • Subsistem de monitorizare video a traficului
  • Subsistem de comunicații prin radio și fibră optică
  • Substistem Centru de Comandă și Control

Centrul unic de control va reuni toate sistemele informatice din municipiul Pitești, acesta urmând să fie localizat la sediul Poliției Locale.

  • Subsistem de detecție calitate aer și stare carosabil
  • Subsistem analiză inteligentă a traficului

Sistemul asigură detecţia automată a incidentelor (oprirea vehiculelor, scăderea bruscă a vitezei). Se vor monta și camere ANPR pe stâlpii cu console din intersecții.

Astfel, orașul se înscrie în elita orașelor europene prin utilizarea de tehnologie de trafic de ultimă generație.

  • Subsistem cântărire în mișcare

Această soluție realizează cântărirea în mișcare a autovehiculelor și impunerea sancțiunilor legale celor care depășesc sarcina maximă admisă pe un anumit sector de drum. Sistemul va ține cont de autorizațiile emise pentru transporturi speciale și va putea fi modificat în funcție de cerințele utilizatorilor.

  • Subsistem de semnalizare rutieră (marcaje)

Pentru realizarea sistemului de management al traficului vor fi modernizate 38 de intersecții din Pitești.

Contractul a fost semnat de Primăria Municipiului Pitești cu Asocierea S.C. ALTIMATE S.A. (lider asociere) și S.C. TRIDENT SERVICII ȘI MENTENANȚĂ S.A. (asociat), cu subcontractanții S.C. I WAVE SOLUTIONS S.R.L. și CROSS Zlín, a.s., pentru suma de 27.467.379,05 lei fără TVA. Acesta va fi executat într-un interval de timp de 14 luni.

Sisteme moderne de management al parcărilor

Specialiștii Altimate vor realiza lucrări de modernizare în 5 parcări din Municipiul Pitești, astfel: Parcare supraterană Bl. E3 – zona Centru; Parcare supraterană – Piața CEAIR – Calea București; Parcare Teatru „Al. Davila” – Bd. Republicii; Parcare Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș (ANAF) – Bd. Republicii; Parcare MUNTENIA – Hotel Muntenia.

De asemenea, vor fi instalate 5 panouri cu mesaje variabile la intrările în municipiul Pitești dinspre Autostrada A1, DN7C, DN67B, DN65, DN65B, care vor afișa numărul de locuri de parcare disponibile și localizarea acestora în cadrul municipiului.

Contractul, cu o valoare de 5.198.333,60 lei fără TVA, a fost semnat de Primăria Pitești și de Altimate S.A., compania noastră având ca terț susținător S.C. PRO PARK S.R.L. Lucrările vor fi finalizate în termen de 8 luni.

Începe să tastezi termenul de căutare mai sus și apasă Enter pentru a căuta. Apasă ESC pentru a anula.

Înapoi sus